BlackBerry are planuri mari, doar nu neapărat cu telefoanele sale

de: Alexandru Puiu
25 07. 2015

Fanii companiei BlackBerry pot sta liniştiţi că vor avea mulţi ani de acum înainte parte de noi smartphone-uri canadiene, chiar dacă nu vor mai fi lansate la fel de des.

La fiecare câteva luni, John Chen, CEO-ul BlackBerry oferă un interviu unei publicaţii mai mult sau mai puţin populare pentru a linişti un pic zvonurile din jurul desfiinţării acestui gigant cu o istorie impresionantă. Cel mai recent episod din acest serial a avut loc în urmă cu câteva zile şi s-a materializat printr-un dialog cu cei de la Fox Business.

În acel context, John Chen a demonstrat din nou că este foarte bine ancorat în realitate în privinţa planurilor pe care le are pentru viitorul BlackBerry. Fără nici un fel de dubiu, îşi dă seama că activează într-o piaţă dominată de producători de smartphone-uri precum Apple sau Samsung. În ultimii anii, canadienii au încercat să calculeze o medie între producţia de hardware competitiv şi valorificarea portofoliului de soluţii software.

În următoarea perioadă însă, se pare că vom vedea o recalculare a strategiei. De la aproximativ patru telefoane noi lansate în fiecare an, BlackBerry vrea să ofere utilizatorilor maxim două noi aparate anual. Cu alte cuvinte, este foarte posibil să vedem şi un singur gadget al producătorului nord american în 2016. Pe cealaltă parte, CEO-ul companiei speră să facă mai mulţi bani din software, deşi nu a detaliat exact cum vede el acest plan.

Per ansamblu, proiectul lui John Chen este destul de fiabil. Chiar dacă Samsung sau LG lansează poate mai mult de zece noi telefoane în fiecare an, Apple are un succes răsunător cu doar două iPhone-uri anual. În ceea ce priveşte lansarea primului BlackBerry cu sistem de operare Android, Chen a evitat să confirme sau să infirme respectivele zvonuri.